De ce devine tema Sport o carte bună
O aventură potrivită pentru copil
Sportul le oferă copiilor un obiectiv concret: un gol, un timp de atins, o săritură care devine puțin mai lungă în fiecare săptămână. E vorba despre victorie, dar mai des despre antrenament, greșeli, încercări repetate și apartenența la o echipă. O carte despre sport îl poate arăta pe copilul tău în echipamentul lui, cu numărul lui, practicând sportul pe care îl face deja sau la care visează. Poate fi și despre a pierde, dar a te fi distrat totuși – un lucru mai greu de spus decât de arătat.
Fotbal, înot sau cu totul altceva
Cartea poate fi despre orice sport: handbal, înot, echitație, gimnastică, atletism, rugby, tenis sau escaladă. Copilul tău poate pierde un meci, dar poate câștiga un prieten nou în echipa adversă. Poate exersa o săritură care nu-i reușește, nici data următoare, iar apoi, într-o zi de marți, îi iese. Poate avea grijă de un coleg nou de echipă care încă nu știe regulile sau se poate lua la întrecere cu vântul pe bicicletă, de-a lungul unui drum cu pietriș, și poate câștiga la mustață.
O carte despre sport nu are nevoie de un trofeu pe ultima pagină. Adesea, momentele dintre meciuri spun cel mai mult: drumul cu autocarul la turneu, cartofii prăjiți de după și echipa care cântă la duș.
Numărul de pe tricou, colegii și antrenorul
Descrie sportul pe care îl practică într-adevăr copilul tău, culorile echipei, numărul de pe tricou și ce spune mereu antrenorul. Scrie despre un meci sau un turneu pe care vi-l amintiți, despre o dată când copilul a marcat sau a ratat și a trebuit să încerce din nou. Și frații sau surorile care aplaudă din tribună, și un părinte cu un termos, în ploaie, își au locul aici. Dacă copilul tău nu practică încă un sport, dar vorbește mereu despre unul, cartea poate fi un prim pas spre el. Gândește-te și la ce i se pare cel mai greu – să piardă, să aștepte pe bancă, să se uite toți la el – și scrie și despre asta. Cartea poate lua lucrul acesta în serios, fără să-l facă mai mare decât este.
Meciul la vârste diferite
Pentru cei mai mici, mișcarea și sunetele sunt de ajuns: șut, țop, alergare, ura! Un copil de cinci ani se bucură de un meci cu un început și un sfârșit clare. Copiii de șase până la nouă ani au de făcut o alegere, precum cea legată de portar, și au colegi de echipă care vorbesc între ei. Un copil de doisprezece ani poate avea parte de un moment decisiv cu suspans adevărat și câteva îndoieli pe parcurs.
După lectură, jucați în curte meciul din carte. Vorbiți despre regulile pe care le cunoașteți: la fotbal, doar portarul poate atinge mingea cu mâinile în timpul jocului și doar în propriul careu – în afară de repunerile de la margine, desigur. Dacă vrei să citești mai multe despre un final decis în ultima clipă, aruncă o privire la ideea Meciul decis la final.
Copilul tău este eroul
Completezi numele copilului, vârsta și ce îi place și încarci o fotografie. Povestea despre sport se scrie chiar pentru copilul tău, iar cele treisprezece imagini și coperta sunt desenate după fotografie în stilul pe care îl alegi. Frații, părinții, bunicii sau animalul de companie pot veni și ei, până la cinci personaje. Dacă vrei să incluzi ceva ce s-a întâmplat în ultima vreme, o călătorie sau un dinte căzut, scrie-l și se împletește în poveste.
De la e-book la carte cartonată
E-book-ul este gata la câteva minute după plată și poți modifica textul și cere imagini noi. Apoi îl comanzi ca o carte cartonată A4. Începe să creezi cartea sau citește mai multe despre prețuri. Vrei să vezi cum arată o carte terminată înainte să te hotărăști? Răsfoiește cărțile noastre de exemplu.
Cum poate începe povestea
Tricoul de meci încă miroase a detergent. Îl tragi peste cap și te răsucești în fața oglinzii ca să vezi numărul de pe spate. Este numărul tău, cel pe care l-ai ales chiar tu. În vestiar e gălăgie: se leagă șireturi, cuiva îi cade sticla cu apă, antrenoarea bate din palme. „Țineți minte”, spune ea, „jucăm ca să ne distrăm. Și ne pasăm mingea unii altora.” Pe teren, iarba e proaspăt tunsă și umedă, iar vântul adie ușor. Arbitrul fluieră. Alergi, primești mingea, o pierzi, o primești din nou. La pauză, un jucător din cealaltă echipă vine la banca voastră, cu obrajii roșii. „Portărița noastră și-a scrântit glezna”, spune. „Nu avem pe nimeni altcineva. Ar putea unul dintre voi să intre în poarta noastră?” Toți se uită la tine.














