De ce devine tema Anotimpurile și vremea o carte bună
O aventură potrivită pentru copil
Vremea este primul fenomen al naturii pe care copiii îl observă cu adevărat: frigul care le ciupește obrajii, ploaia care face bălți numai bune de sărit, serile de vară în care e lumină mult după ora de culcare. Acolo unde anotimpurile se schimbă limpede, fiecare aduce alte haine, sunete și jocuri. O carte ilustrată în care copilul tău călătorește prin tot anul le leagă pe toate, iar același loc poate arăta cu totul altfel în ianuarie și în iulie. Apoi copilul poate descoperi singur aceste schimbări privind pe fereastră, iar cuvintele care le descriu capătă sens.
Același copac în patru haine
O carte despre anotimpuri și vreme poate urmări un singur loc de-a lungul anului: mărul care rămâne gol, înflorește, face fructe și își pierde frunzele sau fereastra de la care copilul tău vede cum se schimbă zăpada, ploaia și soarele. Vremea poate deveni personaj: un nor de ploaie care nu se mai oprește din plâns sau un vânt care se joacă cu rufele întinse. Fiecare anotimp are jocurile lui: mersul cu sania, săritul prin bălți, scăldatul în lac, grămezile de frunze în care te arunci. Și fiecare poate avea propriile culori în imagini: alb, verde deschis, galben și roșu-ruginiu. Dacă locuiți destul de departe în nord, cartea poate arăta soarele care nu apune vara și abia se zărește în miezul iernii.
Cerul și curtea voastră
Anul devine al copilului tău atunci când locul îi este cunoscut. Locuiți lângă mare, într-un oraș cu străzi care lucesc după ploaie sau într-o casă lângă pădure? Aveți un copac deosebit în curte sau un deal pe care mergeți cu sania în fiecare iarnă? Scrie ce culoare are combinezonul de iarnă, unde mergeți vara în vacanță, cum culegeți mere la vecini și în ce lună e ziua copilului, ca aniversarea să poată deveni unul dintre momentele speciale ale anului. Iernile de la voi sunt albe, cu zăpadă care scârțâie, sau mai degrabă cenușii și umede? Cartea poate arăta clima locului în care trăiți.
Urmăriți anul împreună
La 0–2 ani, vremea devine sunete și senzații: pleosc, scârț, vâj și cald. Unui copil de 3–5 ani îi place adesea să potrivească hainele cu vremea: cizme pentru ploaie, căciulă pentru zăpadă. La 6–9 ani, povestea poate întreba de ce își schimbă frunzele culoarea sau unde pleacă păsările călătoare, iar de la 10 ani în sus o furtună poate aduce suspans în poveste.
După lectură, puteți ține un jurnal al vremii timp de o săptămână și puteți desena în fiecare dimineață cum e vremea. Fotografiați același copac în fiecare anotimp și puneți imaginile una lângă alta. Iar în preajma sărbătorii de Midsummer, celebrată în Suedia, puteți vorbi despre cât timp rămâne lumină în acea seară.
Copilul tău este eroul
Completezi numele copilului, vârsta și ce îi place și încarci o fotografie. Povestea despre anotimpuri și vreme se scrie chiar pentru copilul tău, iar cele treisprezece imagini și coperta sunt desenate după fotografie în stilul pe care îl alegi. Frații, părinții, bunicii sau animalul de companie pot veni și ei, până la cinci personaje. Dacă vrei să incluzi ceva ce s-a întâmplat în ultima vreme, o călătorie sau un dinte căzut, scrie-l și se împletește în poveste.
De la e-book la carte cartonată
E-book-ul este gata la câteva minute după plată și poți modifica textul și cere imagini noi. Apoi îl comanzi ca o carte cartonată A4. Începe să creezi cartea sau citește mai multe despre prețuri. Vrei să vezi cum arată o carte terminată înainte să te hotărăști? Răsfoiește cărțile noastre de exemplu.
Cum poate începe povestea
Într-o dimineață, pe pervazul de afară stă un omuleț. E făcut din gheață și are un țurțure în loc de nas. „Eu sunt Iarna”, spune el prin geam, „și sunt tare obosit. Mă ajuți să găsesc Primăvara, ca să mă pot odihni?” Îți tragi pe tine combinezonul de iarnă, căciula și mănușile cele mari. Afară, zăpada scârțâie sub cizmele tale. Căutați sub brazi și în spatele magaziei de lemne, dar totul e alb și nemișcat. Atunci zărești ceva lângă piatra mare de lângă poartă, unde soarele bate toată dimineața. Zăpada s-a topit într-un cerc mic, iar în mijlocul lui iese din pământ ceva verde. Omulețul Iarnă se apleacă până când țurțurele aproape atinge pământul. „Acolo e”, șoptește el. „Dar e atât de mică! Are nevoie de cineva care s-o păzească până crește.”






