De ce devine tema Învățăm ceasul o carte bună
O aventură potrivită pentru copil
În aproape fiecare bucătărie se află un ceas pe perete, dar rareori îl explică cineva cu adevărat. „Peste un sfert de oră” și „șase și jumătate” sunt expresii greu de înțeles până când se leagă de ceva ce copilul tău face. Într-o carte ilustrată, timpul poate prinde formă: micul dejun când limba scurtă arată spre șapte, autobuzul care pleacă atunci când limba lungă este îndreptată în sus. Când copilul tău este cel care urmărește timpul în poveste, cadranul devine ceva ce poate înțelege, nu doar ceva la care adulții se uită neliniștiți pe hol.
Fără un sfert, și jumătate, și un sfert
O carte despre ceas poate urmări o singură zi, oră de oră: deșteptătorul la șapte, gustarea la trei, baia când limba lungă a mai făcut o tură întreagă. Poate fi și despre a ajunge la timp, într-o cursă contra acelor ceasului, înainte să plece trenul sau să apună soarele. Felul în care spunem ora are și el câteva lucruri încurcate, care își pot găsi locul în poveste. Când limba lungă arată spre 3, înseamnă cincisprezece minute, nu trei, iar expresii precum „fără douăzeci și cinci” îi nedumeresc pe mulți copii.
Ore din viața voastră
Ziua copilului tău are deja momentele ei fixe, iar cartea poate porni de la ele. Scrie la ce oră vă treziți de obicei, când este gustarea la grădiniță, când ajunge acasă un părinte de la serviciu și la ce oră începe filmul de sâmbătă. Dacă aveți acasă un ceas special – un ceas cu cuc pe perete, un deșteptător în formă de bufniță sau un ceas de mână primit de copil în dar –, acesta poate apărea în imagini. Dacă vi s-a întâmplat de curând ceva legat de timp, cum ar fi un tren pe care era să-l pierdeți sau o dimineață în care toată lumea s-a trezit prea târziu, întâmplarea poate deveni începutul cărții.
Cum trece timpul
La 0–2 ani, ceasul este mai ales un sunet, tic-tac, iar ziua se împarte în dimineață, mese și noapte. Un copil de patru ani poate începe să deosebească limba scurtă de cea lungă și să înțeleagă cuvinte precum „înainte” și „după”. La 6–9 ani se potrivește o poveste în care minutele chiar contează, iar sferturile și jumătățile de oră fac parte din plan. De la 10 ani în sus, cartea se poate juca cu fusurile orare sau cu un ceas care se încăpățânează să meargă înapoi.
După lectură, faceți propriul ceas dintr-o farfurie de hârtie și două limbi de carton. Potriviți limbile la ora următorului lucru care se întâmplă astăzi, de exemplu cina, și lasă copilul să anunțe când ceasul din bucătărie arată aceeași oră.
Copilul tău este eroul
Completezi numele copilului, vârsta și ce îi place și încarci o fotografie. Povestea despre învățarea ceasului se scrie chiar pentru copilul tău, iar cele treisprezece imagini și coperta sunt desenate după fotografie în stilul pe care îl alegi. Frații, părinții, bunicii sau animalul de companie pot veni și ei, până la cinci personaje. Dacă vrei să incluzi ceva ce s-a întâmplat în ultima vreme, o călătorie sau un dinte căzut, scrie-l și se împletește în poveste.
De la e-book la carte cartonată
E-book-ul este gata la câteva minute după plată și poți modifica textul și cere imagini noi. Apoi îl comanzi ca o carte cartonată A4. Începe să creezi cartea sau citește mai multe despre prețuri. Vrei să vezi cum arată o carte terminată înainte să te hotărăști? Răsfoiește cărțile noastre de exemplu.
Cum poate începe povestea
Vechiul ceas de perete al bunicului a încetat să mai ticăie. Limbile au rămas nemișcate la trei fără un sfert, iar în casă e atât de liniște încât auzi frigiderul bâzâind. „Nu s-a mai oprit niciodată”, spune bunicul, scărpinându-se în barbă. Te urci pe un scăunel și te uiți după ușița de sticlă. Acolo, între rotițe, stă un șoricel cu vestă albastră, care își trage nasul. „Am pierdut cheia”, spune el. „Fără ea nu pot întoarce ceasul, iar dacă nu pornește din nou până la cină, toată ziua va rămâne pe loc.” Te uiți la limbile ceasului. Știi că cea scurtă arată orele, iar cea lungă minutele. Nu e mult, dar e mai mult decât știe șoricelul. El își șterge nasul cu coada și arată spre o gaură la baza peretelui. „Cheia s-a rostogolit acolo. Cred că tu încapi.”






